Cum alegi paltonul care ți se potrivește?

Înainte să începem, știi care e tipul tău de siluetă și ce haine ți se potrivesc? Dacă nu, citește repede asta. Și acum să vorbim despre cum alegi paltonul potrivit pentru tine. Poate fi un lucru puțin mai tricky fiindcă pe sub palton, care e deja fabricat din materiale groase, precum stofă sau lână, se găsesc alte câteva piese vestimentare, deci mai pune-ți în evidență silueta dacă poți! Uite că se poate, dacă știi să faci alegerea potrivită.

Cum alegi paltonul care ți se potrivește?

Cum alegi paltonul care ți se potrivește?

Palton pentru silueta în formă de pară

Umeri înguști și șolduri late, atunci trebuie să alegi un palton evazat. Acest model strâns în partea superioară și larg în partea de jos îți va pune în valoare talia subțire și umerii delicați, ascunzând lățimea șoldurilor. De asemenea, poți opta pentru modele de paltoane cu gulerul voluminos sau cu blăniță la guler și cu orice alte detalii (epoleți, nasturi, accesorii) la nivelul umerilor, gulerului și decolteului care să transforme această parte în centrul atenției.

Palton pentru silueta în formă de măr

Un palton cu o croială dreaptă care cade pe linia corpului sau în formă de A și un decolteu în formă de V, ce creează senzația de alungire, asta trebuie să porți dacă ai această formă a siluetei. De asemenea, un singur rând de nasturi și liniile verticale, despre care se știe că subțiază, sunt indicate.

Palton pentru silueta în formă de clepsidră

Cu această formă a siluetei, ar fi și păcat să nu-ți scoți în evidență talia, așa că un palton cu un cordon în talie e alegerea potrivită. Pentru ca atenția să rămână în zona taliei, optează pentru gulere simple și lipsa accesoriilor în zona umerilor și a bustului.

Palton pentru silueta în formă de dreptunghi

Pentru acest tip de siluetă lipsit de forme proeminente, potrivit este un palton cu umerii definiți și piesele asimetrice și cu volume.

Câteva recomandări generale

Pentru femeile înalte, avantajul este că pot purta orice lungime de palton, iar în funcție de forma corpului vor alege sau renunța la accesorii. Mâneca, în schimb, trebuie să fie suficient de lungă, căci o mânecă prea scurtă va crea impresia că paltonul nu e pe mărimea ta. Femeile mai mici de înălțime trebuie să aleagă un palton cu o lungime deasupra genunchiului pentru alungirea siluetei. Nu în ultimul rând, doamnele mai plinuțe vor alege paltoane care cad pe linia corpului, cu croieli simple, fără volume, în timp ce pentru siluetele atletice sunt indicate paltoanele ce dau impresia de feminitate: umeri marcați, nasturi, curele, buzunare și alte accesorii plasate strategic în zonele pe care vrei să le evidențiezi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s