Ce culori sunt potrivite pentru paltoanele de iarnă?

Nu trebuie să stăm prea mult pe gânduri atunci când vine vorba de paltoanele de iarnă. Nici când le căutăm, nici când le cumpărăm, nici când le purtăm. Gri, negru, maro sau camel, cam asta e gama de culori a paltoanelor. Stați așa, că nu e de rău, numai că, dacă cu celelalte tipuri de haine (rochii, fuste, bluze, pantaloni) suntem îndrăzneți și purtăm orice culoare ni se potrivește, constatăm că în cazul hainelor de iarnă suntem mult mai ”cuminți”.

Explicația e simplă. Nu are nimeni, sau, în fine, aproape nimeni, 7 tipuri de paltoane în culori diferite, pe care să le poată schimba în fiecare zi, în funcție de context, stare de spirit, evenimentele la care participă, astfel încât să poată alege culori mai puternice sau neobișnuite. Mai mult decât atât, unele femei aleg să investească mulți bani într-un palton pe care-l poartă în mai multe sezoane. Așa că, până la urmă, alegerea unui palton în nuanțe neutre e un mod smart de a face shopping. Să luăm un exemplu concret. Culorile anului 2016 sunt roz cuarț și albastru seren. Ai putea, deci, să-ți cumperi un palton în culorile acestea, doar sunt la modă. Însă, ghici ce? La anul nu vor mai fi în tendințe, așa că, paltonul tău roz sau albastru, chiar dacă poate e în stare foarte bună, va rămâne în dulap. În schimb, un palton negru sau camel e suficient de versatil să îl poți adapta și noilor tendințe. Și, desigur, mai rămâne și problema asortării cu încălțămintea și celelalte articole vestimentare pe care le ai prin garderobă.

Dar, nu vrem să stăm noi în calea unei fashioniste adevărate. Dacă ai deja un palton clasic și cauți și ceva mai altfel, în care să predomine culoarea, iată ce îți propunem noi. Paltonul Burgundy de la Monsari este exact acea pată de culoare care lipsește din garderoba ta de iarnă. De un roșu burgund intens, dar elegant, îl poți accesoriza așa cum vrei, astfel încât să se potrivească atât unei ținute de zi, cât și de seară.

La capitolul impresie plăcută, vei avea nota 10.

Palton de iarna rosu burgundy de la Monsari

Palton rosu Burgundy

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s